Criza economică globală şi-a început traseul de la criza creditelor subprime din SUA, care a antrenat o criză de lichidităţi generală cu grave repercusiuni asupra sistemului financiar. Apoi, s-a extins în întreaga lume, cauzând falimentul unor giganţi economici globali şi afectând multe economii naţionale. Asprimea crizei economice actuale impune găsirea unor vinovaţi care permit extinderea efectelor negative în economie, iar primele acuze cad pe personaje cele mai vizibile: capitalismul şi globalizarea. Ţinându-se strâns de mână, acestea aşteaptă verdictul economiştilor, guvernatorilor şi al opiniei publice.
Printre variabilele capitalismului se numără: dimensiunea sectorului public, costurile protecţiei sociale, separaţia puterilor în stat, funcţionarea instituţiilor statului de drept ş.a. „Capitalismul poate fi definit pur şi simplu ca schimbul în cadrul pieţelor.”[1] Capitalismul, ca şi concept, este des folosit pentru a explica globalizarea. „Unii îl utilizează pentru a descrie degradarea mediului şi scăderea drepturilor angajaţilor. Unii îl utilizează pentru a descrie o ameninţare la adresa identităţii culturale proprii. Iar alţii îl folosesc doar ca pe un nume pentru economia mondială. Ceea ce este clar e că există mai multe dimensiuni ale sensului său, în funcţie de contextul în care acesta este utilizat.”[2] O componentă importantă a contextului o constituie cultura-gazdă a capitalismului, în sensul că formele acestuia variază şi în funcţie de specificităţile culturale[3].
Capitalism în funcţie de cultură
Consider că este foarte important să analizăm diferenţele culturale atunci vorbim despre capitalism, mai cu seamă, în condiţiile actuale de globalizare. Capitalismul din Statele Unite mult mai liberal, mai puţin reglementat, nu este acelaşi lucru cu capitalismul din Germania, unde dimensiunea protecţiei sociale are un cuvânt greu de spus. Cred că formele diferite ale capitalismului se pot explica prin apel la specificităţile culturale, ce descriu elementele de comportament, atitudine şi poziţie faţă de acţiune ale indivizilor din aceste două ţări. Propunem spre atenţia dumneavoastră un grafic realizat pe baza rezultatelor cercetărilor celebrului sociolog olandez Geert Hofstede, care sperăm că ne va ajuta să înţelegem de ce capitalismul ultraliberal din Statele Unite nu poate fi (şi poate că nici nu trebuie) exportat în alte ţări în stare pură.
Geert Hofstede a propus în studiile sale cinci dimensiuni culturale, menite să ajute la conturarea imaginii despre o anumită cultură, şi anume: distanţa faţă de putere, individualism vs colectivism, masculinitate vs feminitate, evitarea incertitudinii şi orientarea pe termen lung sau scurt. În graficul de mai jos putem urmări diferenţele culturale dintre SUA şi Germania.
Indicele individualismului din Statele Unite are cea mai ridicată valoare din lume şi depăşeşte cu aproape 30% valoarea acestui indice din Germania. Cu toate că opusul individualismului, colectivismul nu are o tentă politică şi se referă la apartenenţa individului la grup, loialitate şi sacrificiul personal pentru comunitate, explică parţial caracterul social, de tip interventionist al capitalismului din Germania.
Pentru Germania, intervenţia sporită a statului în economie a devenit o tradiţie. Modelul economiei sociale de piaţă reprezintă un compromis între creşterea economică şi distribuirea uniformă a bogăţiei. În centrul sistemului este plasată activitatea statului care garantează mai mult sau mai puţin distribuirea echilibrată a bunurilor sociale între membrii societăţii. Dar se pare că distribuirea echilibrată a bogăţiei nu ţine neapărat de intervenţiile statului.
Analizând datele din raportul de ţară al Statelor Unite[4], realizat de Biroul Federal de Statistică din Germania în anul 2008, se poate observa că produsul intern brut din Statele Unite oscilează în ambele sensuri, înregistrând atât creşteri cât şi scăderi în perioada 2000-2007, pe când acelaşi indice calculat pe cap de locuitor a avut un trend ascendent constant, înregistrând creşteri cuprinse între 2 şi 4% în fiecare an, ceea ce reflectă o redistribuire echilibrată şi chiar stabilă a veniturilor.
O posibilă explicaţie poate fi în sistemele de organizare a companiilor americane care permit participarea salariaţilor la profit, în Statele Unite distanţa faţă de putere fiind mai scăzută decât în Germania. Însă, participarea salariaţilor la profit pare a fi o chestiune ce ţine şi de dimensiunile culturale, precum: individualismul şi evitarea incertitudinii.
Redistribuirea asistată a veniturilor duce la apariţia aşa-numitului parazitism social, fiind bine cunoscut faptul că Germania se confruntă cu probleme serioase în ceea ce priveşte şomajul. Valoarea ridicată a ajutorului de şomaj a condus la creşterea numărului de şomeri în Germania. Pentru menţinerea ajutoarelor sociale la nivelul dorit se menţine o presiune fiscală puternică asupra populaţiei active şi a întreprinzătorilor.
Scopul acestor comparaţii nu este de a blama o cultură sau alta, ci de a sublinia importanţa diferenţelor culturale în economie. Reglementările la nivel global, despre care se vorbeşte atât de mult, ar trebui să ţină cont şi de diferenţele culturale deoarece păstrarea identităţii culturale (naţionale) ţine de libertatea individului şi constituie un drept al lui. Nu cred că există un model perfect al capitalismului, fiecare ţară ar trebui să-i dozeze componentele în funcţie de specificul culturii sale.
În Statele Unite funcţionează (sau a funcţionat, cel puţin până la “naţionalizarea” unor bănci americane) cel mai performant model de capitalism liberal. De ce am spus mai devreme că poate că nici nu este bine ca acest model să fie exportat în stare pură în alte ţări? Pentru că, cel mai probabil, nu ar funcţiona. Fiecare cultură are propriul stil după care îşi organizează activitatea economică, iar indivizii din diferite culturi reacţionează diferit la măsurile adoptate.
Indicele individualismului ridicat şi cel de evitare a incertitudinii scăzut ne duc cu gândul la spiritul antreprenorial dezvoltat. Dacă urmărim graficul de mai jos, vom observa că în Germania indicele de evitare a incertitudinii are valoarea 65, iar în SUA - 46, ceea ce înseamnă că americanii sunt mai dispuşi să-şi asume riscuri. Şi, într-adevăr, spiritul antreprenorial este foarte dezvoltat în Statele Unite. În România acest indice atinge valoarea impresionantă de 90, ceea ce înseamnă că nu ne place deloc să asumăm riscuri, iar indicele individualismului se opreşte la valoarea 30, înseamnând că suntem loiali şefilor care ne plătesc prost, scuzaţi-mi sarcasmul, dar se pare că aceasta este realitatea.
Interesant este că în Grecia, care se află în toiul crizei acum, indicele individualismului este scazut, având valoarea 35, iar la capitolul evitarea incertitudinii este chiar campion mondial, înregistrând o valoare de 112. Nu sunt aceste cifre revelatoare? Ar fi foarte interesant de realizat un studiu despre evoluţiile economice ale statelor în funcţie de specificităţile culturale, însă ne oprim aici deoarece altul este obiectul studiului nostru.
Prin exemplele de mai sus am dorit să creăm o bază pentru înţelegerea importanţei diferenţelor culturale în analiza sau configurarea sistemelor economice şi a faptului că aceeaşi măsură implementată poate avea efecte total opuse în culturi diferite. De exemplu, la americani relaxarea creditelor a avut ca efect atât creşterea consumului, cât şi a investiţiilor, iar la noi doar a consumului şi este posbil ca explicaţia să-şi găsească sprijinul în specificul culturii noastre, care deocamdată are probleme la capitolul spirit antreprenorial.
Unul dintre autorii de seamă care s-a ocupat de legătura dintre cultură şi capitalism a fost Max Weber cu lucrarea „Etica Protestantă şi spiritul capitalismului”, apărută în anul 1904, în care lansează teza că etica protestantă a contribuit semnificativ la dezvoltarea capitalismului.
[1] Annabelle Mooney, Betsy Evans, Globalization.The Key Concepts, Routledge, New York, 2007, p. 17
[2] Annabelle Mooney, Betsy Evans, Globalization. The Key Concepts, Routledge, New York, 2007, p. 17
[3] „Specificitatea culturală poate fi recunoscută prin elemente de natură comportamentală, atitudinală sau ca poziţie faţă de acţiune şi nu numai prin raportare mai mult sau mai puţin generică la un anumit sistem de norme şi valori culturale. Individul aparţinând de un grup sau de o entitate culturală (ţară, regiune, etnie, religie etc.) este dominat de anumite precepte, cutume sau tradiţii, dar şi de acumulări moştenite sau căpătate în timp prin simpla lui aparteneţă la respectiva comunitate.” (D. Zaiţ, “Efecte ale specificităţii culturale. Soluţii de adaptare”, revista Management Intercultural, anul IX, nr. 17/2008, p.47)
[4] Statistische Bundesamt Deutschland, Länderprofil - Vereinigte Staaten von Amerika, 2008 [http://www.destatis.de/jetspeed/portal/cms/Sites/destatis/Internet/DE/Content/Publikationen/Fachveroeffentlichungen/Laenderprofile/Content75/USA,property=file.pdf]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu