Am tot auzit despre fizică cuantică, însă mi-a fost frică să explorez acest domeniu, deoarece fizica nu a fost niciodată punctul meu forte. Şi cum de ce ţi-e frică, nu ai cum să scapi: am dat de cartea lui Basrab Nicolescu, “Noi, particula şi lumea”, apărută la editura Junimea, la Iaşi, în anul 2007, în care am gasit explicaţii preţioase, pe înţelesul celor fără pergatire profesională, în ceea ce priveşte fizica cuantică[1]. Exerciţiul imaginar pe care ni-l propune autorul pentru a ne da seama de proporţiile lumii cuantice, este acela de împărţire mintală a unui centimetru în 10 părţi egale, apoi o unitate din cele obţinute să o împărţim din nou la 10 şi să repetăm această operaţiune de 13 ori. După acest mic exerciţiu devine mai clar de ce fizica cuantică este supranumită şi fizica micului infinit.
Având formaţie de fizician şi filosof, autorul vorbeşte despre descoperirile dintre cele mai curioase din domeniul ştiinţific cum ar fi: teoria cuantică a informaţiei, criptografie cuantică, intricaţie, calculatoare cuantice, teleportarea cuantică sau pisica cuantică a lui Schrödinger, vie şi moartă în acelaşi timp. Toate acestea oferindu-ne perspective noi de abordare a realităţii.
Acum vine întrebarea ce legătură are fizica cuantică cu realitatea? Răspunsul ar fi: o legătură fundamentală, dar care nu se vede şi, practic, nu prea poate fi demonstrată prin demersurile clasice cu care suntem obişnuiţi. Vorbind despre principiul suprapunerii cuantice Basarab Nicolescu spune că: “Tocmai acest principiu al suprapunerii cuantice este cel care generează toate aşa-zisele paradoxuri şi marile dificultăţi de înţelegere a fenomenelor cuantice, când ele sunt privite prin prisma realismului clasic.” Deci, problema este la perspectiva din care privim lucrurile şi mijloacele pe care le folosim pentru măsurarea realităţii. Înseamnă că fiecare individ, în funcţie de mijloacele de înţelegere pe care le deţine, trăieşte în propria sa realitate.
O altă “ciudăţenie” a fizicii cuantice este teleportarea cuantică. Nu este vorba despre teleportarea oamenilor în timp-spaţiu, ci despre transmiterea unei însuşiri de la o particulă la alta. Teleportarea cuantică pune în joc trei fotoni[2]: un foton mesager M, care conţine un “mesaj” (sau o însuşire, o proprietate) ce se doreşte a fi teleportat şi doi fotoni intricaţi, fiecare aparţinând celor două personaje: Alice şi Bob. Alice este însărcinată cu teleportarea “mesajului” înmagazinat în fotonul M. Pe parcursul experimentului M îşi pierde identitatea iniţială, însuşirea sa fiind “teleportată” fotonului B. Cum s-a întâmplat acest lucru? Alice i-a transmis lui Bob un semnal constând în doi biţi de informaţie, printr-un canal de comunicaţie clasic. Astfel, Bob află că particulei sale B i s-a întâmplat “ceva” şi că prin decoficarea codului primit de la Alice, particula sa B se va alege întocmai cu “mesajul” din M. Atenţie, dacă Bob nu primea acel cod (transmis printr-un canal de comunicaţie clasică), care îl avertiza despre transformarea petrecută, nici “teleportarea” nu ar fi posibilă – spun specialiştii din domeniu.
Înteresantă este distincţia pe care o face Basarab Nicolescu între real şi realitate: “Realul înseamnă ceea ce este, in timp ce Realitatea este legată de rezistenţa în experienţa noastră umană. Realul este, prin definiţie, ascuns pentru totdeauna, in timp ce Realitatea este accesibilă cunoaşterii noastre.”[3] După părerea autorului, există mai multe niveluri de realitate, fiecare nivel fiind guvernat de legile proprii: de exemplu, entităţile cuantice sunt supuse legilor cuantice, care sunt total diferite faţă de legile lumii macrofizice ş.a.m.d. Deci, consideră că două niveluri de Realitate sunt diferite, dacă trecând de la un nivel la altul, apare o ruptură a legilor şi a conceptelor.
Zona de non-rezistenţă este o prelungire a realităţii, în care nu există niciun fel de realitate. Această non-rezistenţă este dată de limitele corpului nostru şi ale organelor noastre de simţ. “Zona de nonrezistenţă corespunde sacrului, adică la ceea ce nu se supune nici unei raţionalizări. Se cuvine să ne reamintim deosebirea importantă făcută de Edgar Morin între raţional şi raţionalizare. Sacrul este raţional, dar nu este raţionalizabil.”[4]
De asemenea, autorul precizează că fiecare avem libertatea de a nega sau de a afirma prezenţa sacrului în lume şi în noi înşine, însă avem obligatia de a ne referi la sacru, pentru a avea un discurs coerent asupra realităţii.
Astfel mi-am imaginat întregul model al Realităţii, descris de către Basarab Nicolescu în “Noi, particula şi lumea”:
Fig.1. - Modelul Realităţii
“Un nou Principiu al Relativităţii[5] este generat de coexistenţa între pluralitatea complexă şi unitatea deschisă: niciun nivel de Realitate nu constituie un loc privilegiat din care să se poată înţelege toate celelalte niveluri de Realitate.” Un nivel de Realitate este ceea ce este pentru că toate celelalte niveluri există în acelaşi timp. Acest principiu al relativitaţii este întemeietorul unei noi viziuni asupra culturii, religiei, politicii, artei, educaţiei, vietii sociale. Iar când viziunea noastră asupra lumii se schimbă, lumea însaşi se schimbă.
Autorul foloseşte conceptul de informaţie în sens ştinţific, iar plecând de la existenţa zonei de nonrezistenţă introduce un nou concept, şi anume: informaţie spirituală. Informaţia spirituală circulă între toate nivelurile realităţii obiective şi subiective, în zona de nonrezistenţă, între realitatea obiectivă şi realitatea subiectivă, respectiv între Obiect şi Subiect. Un astfel de concept, sperăm, va încuraja un dialog între ştiinţă şi spiritialitate, atât de necesar astăzi.
[1] Fizica cuantică este o “teorie fizică, care descrie comportamentul materiei la nivelul atomic şi subatomic, fenomene pe care fizica newtoniană şi electromagnetismul clasic nici nu le pot explica.” (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fizica_cuantica)
[2] Foton, (Fiz.) Particulă elementară a radiației electromagnetice care posedă energie şi impuls și care nu poate exista în stare de repaus (Sursa: www.dexonline.ro)
[3] Basarab Nicolescu, Noi, particula şi lumea, trad. din fr. de Vasile Sporici, Ed. Junimea, Iaşi, 2007, p.141
[5] Cf. G. F. Chew, M. Jacob, Strong Interactions Physics, W.A. Benjamin Co., New York
