Capitalismul "dezorganizat" se află în contrast cu capitalismul organizat al secolului al XX-lea. Capitalismul dezorganizat este o expresie atribuită lui Scott Lash şi John Urry (1987) şi poate fi văzut ca un posibil sinonim pentru capitalismul global. Adjectivul "dezorganizat" are o importanţă semnificativă aici, deoarece Weber şi Marx au considerat că capitalismul tinde să crească organizarea. În globalizare, statele-naţiune nu mai sunt intermediari principali ai fluxurilor comerciale şi financiare la nivel global, alţi actori sunt acum implicaţi, cum ar fi multinaţionalele şi băncile.
“Una din consecinţele a acestui fapt sunt dispritaţile crescânde dintre cei care câştigă şi cei care pierd, în termeni economici. Capitalismul este "dezorganizat", în sensul că statul-naţiune nu poate reglementa fluxurile globale de mărfuri şi cele financiare. Statele-naţiune sunt pur şi simplu jucători de pe scena mondială; acestea nu au controlul absolut asupra corporaţiilor, sectorului financiar sau a resurselor umane.”[1] În consecinţă, unele naţiuni sunt extrem de slab echipate pentru a oferi protecţie faţă de orice recesiune a performanţelor economice şi, astfel, populaţiile lor sunt expuse crizelor economice, şomajului, iar în unele cazuri se poate vorbi chiar de foamete. Instituţiile mondiale de guvernare financiară: Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Banca Mondială şi Fondul Monetar înternaţional (FMI) nu sunt nici ele echipate adecvat pentru a se ocupa de astfel de probleme în mod eficient sau în timp util.
Capitalismul global se caracterizează, în principal, prin: a) eliberarea capitalului de restrangerile impuse de limitele teritoariale naţionale, acesta devenind mai mobil ca niciodată, b) pierderea de către statele-naţiune a rolului principal în guvernarea economiei mondiale, în favoarea multinaţionalelor şi c) creşterea năucitoare a interdependenţelor dintre economii şi diverse domenii, destinele economice naţionale şi regionale devenind mai interconectate decât în orice alt punct din istorie. Criza actuală globală nu poate decât să confirme realitatea celor trei caracteristici ale capitalismului global.
Soros prezicea criza şi anunţa sfârşitul capitalismului încă din 1999 în cartea sa cu titlul “Criza capitalismului global”. Miliardarul american critică avântul capitalismului liberal şi încrederea neştirbită în forţele pieţei. Nu sunt de acord cu Soros care condamnă capitalismul la moarte, fără sa-i anunţe succesorul. E adevărat că există anumite erori în societatea capitalistă şi întrebările precum: „Sunt pieţele morale sau nu?”, „Este profitul un mijloc sau un scop?”, „Care este relaţia dintre lăcomie şi profit?” rămân mereu deschise. Totuşi, până în prezent, capitalismul a fost sistemul economic care permis cel mai mare grad de libertate personală.
Charles Morris[2] se pronunţă şi el împotriva încrederii oarbe în forţele pieţei, deşi spre deosebire de Soros o face pe un ton mai domol: “Actuala criză este o lecţie dureroasă privind riscurile legate de respectarea orbească a unui dogmatism de piaţă.”[3] – spune el. Morris îşi sprijină afirmaţia pe ceea ce Friedrich Hayek ar numi ignoranţa omenească şi spune că: “Lumea reală a pieţelor şi guvernelor este una în care oamenii supuşi greşelilor acţionează în baza unor tendinţe vag percepute (…) şi eşuează adesea catastrofal.”[4]
Împotriva supremaţiei pieţelor libere se pronunţă şi economistul român Daniel Dăianu, invocând pe lângă slaba înţelegere a funcţionării pieţelor finaciare şi a riscurilor sistemice şi lipsa de reglementări (vezi D.Dăianu, “Lupta cu criza finaciară”, 2009). Iată ce spune Tiberiu Brăilean vizavi de poziţia lui Daniel Dăianu:
Dl. Dăianu tot cere reglementări care să “civilizeze sistemul”, distingând între pieţe libere, pieţe fără reglementări şi pieţe reglementate, acestea din urmă dragi lui. Dar, încă o dată, cine poate produce reglementări eficiente şi echilibrante la nivel global fără să cunoască realităţile de pe aceste pieţe efervescente, volatile, în condiţiile în care capitalul a scăpat oricărui control? Nu riscăm să creăm astfel mai multe probleme decât rezolvăm?[5]
Înseamnă că Daniel Dăianu s-a autoîncadrat în categoria celor care înţeleg realităţile de pe pieţele volatile (despre care vom vorbi imediat). A nu se înţelege că mă pronunţ împotriva oricărui fel de reglementare. Sunt împotriva reglementărilor exclusiviste, privilegiate şi monopoliste. Nu sunt de acord cu salvarea băncilor care au efectuat investiţii iresponsabile. Nu sunt de acord ca pagubele datorate deciziilor iresponsabile ale directorilor de banci falimentare să fie acoperite din contribuţiile cetăţeanului de rând. După părerea mea, reglementările întotdeauna ar trebui să ţină cont de doi factori importanţi: libetatea individuală şi egalitatea în faţa legii, fiecare ar trebui să fie responsabil pentru acţiunile sale, în aceeaşi măsură şi fară excepţie. „Libertatea şi responsabilitatea sunt inseparabile”, cum a spus Hayek. Frica de responsabilitate se traduce în frica de libertate. „Fără nicio îndoială, mulţi se tem de libertate din cauză că şansa de a-şi făuri propria viaţă înseamnă şi un efort neîncetat, o disciplină pe care omul trebuie să şi-o impună, dacă vrea să-şi atingă scopurile.”[6]
Orice teorie economică funcţionează în anumite condiţii şi cere un anumit context. Ceea ce ieri a fost un succes, poate fi mâine un dezastru. Contextul nu mai poate lipsi din datele problemei. Lumea de astăzi se află în continuă şi accelerată schimbare, ceea ce înseamnă că o teorie, oricât de bună ar fi în prezent, nu poate fi scutită de eşec în viitor. Nu există o doctrină-model. De aceea, preocuparea principală a economiştilor ar trebui să fie nu găsirea unei doctrine-minune, ci studierea ciclurilor economice, extragerea lecţiilor din experienţele trecute şi dezvoltarea aptitudinilor de adaptare continuă la noile realităţi. „Suntem la fel de puţin capabili să ne imaginăm cum va fi sau cum poate fi civilizaţia peste cinci sute sau cincizeci de ani, pe cât erau înaintaşii nostri din Evul Mediu sau chiar bunicii noştri, să prevadă modul nostru de viaţă.”[7]
Analiza teoriilor economice devine şi mai complexă în contextul globalizării. Riscurile sistemice fiind un punct sensibil în abordarea economică. Dacă inovaţiile financiare au fost create cu scopul diminuării riscurilor la nivelul micro şi au sfârşit prin exacerbarea riscurilor la nivelul macro, mă întreb oare de ce avem nevoie de reglementări dacă oricum nu suntem capabili să anticipăm riscuri de asemenea amploare?
Încrederea oarbă într-un singur model poate pune în pericol un sistem economic. De aceea, ar trebui să ne ferim de poziţii excesiv de ferme şi inflexibile. Cum a zis F. Hayek: „Pentru a progresa, trebuie să facem loc unei neîncetate revizuiri a concepţiilor şi idealurilor noastre actuale (...)”[8]. Nu mă grăbesc să condamn capitalismul sau globalizarea pentru criza actuală. Crizele existau şi înainte de liberalizarea pieţelor şi intensificarea globalizării. Ceea ce mă deranjează cu adevărat este scăderea calităţii relaţiilor sociale şi migrarea valorilor de la nivel spiritual la cel material. În „Constituţia libertăţii” lui Hayek, am găsit însă o consolare, pe care doresc să o împărtăşesc şi cu voi:
Referitor la statele dezvoltate din Occident, se afirmă uneori că progresul este prea rapid sau exclusiv material. Probabil că aceste două aspecte sunt strâns legate. Epocile de progres material foarte rapid au fost rareori şi perioade de mare înflorire a artelor, în timp ce creativitatea şi rafinamentul artistic şi intelectual au apărut, de multe ori, pe fondul încetinirii progresului material. Nici Europa Occidentală, în secolul al XIX-lea, nici Statele Unite, în secolul XX, nu sunt renumite pentru realizările lor artistice. Dar marile izbucniri creatoare de valori non-materiale presupun, se pare, o ameliorare prealabilă a stării economice.[9]
[1] Annabelle Mooney, Betsy Evans, Annabelle Mooney, Betsy Evans, Globalization.The Key Concepts, Routledge, New York, 2007, p. 236
[2] Avocat, fost bancher, Charles Morris este la rândul său un profet al crizei şi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori economici („The Tycoons”, „The cost of global intention”)
[3] Charles Morris, Criza și profeții săi, trad. Graal Soft, Ed. Litera Internațional, București, 2010, p.10
[4] Ibidem
[5] Tiberiu Brăilean, „Sfârşitul economiei iluziei (II)”, 10.02.2010, [http://tiberiubrailean.finantare.ro/]
[6] Friedrich A. Hayek, Constituţia libertăţii, trad. de L.-D. Dîrdală, Institutul European, Iaşi, 1998, p.94
[7] Idem, p.48
[8] Ibidem
[9] Friedrich A. Hayek, Constituţia libertăţii, trad. de L.-D. Dîrdală, Institutul European, Iaşi, 1998, p.72
