Trăim într-o societate de consum. Nu ştiu dacă pe voi vă sperie, dar pe mine – da. Rolul actual al individului în societate se rezumă la acel de consumator. După cum a spus Zygmunt Bauman, societatea postmodernă nu mai are nevoie de mână de lucru pentru “mamuţii indistriali”, ci are nevoie să speculeze capacitatea de consum a membrilor săi. Desigur, şi înainte am consumat, însa în prezent consumul a devenit o prioritate. “Consumatorul aparţinând unei societăţi de consum este o fiinţă radical diferită faţă de consumatorii din celelalte societăţi cunoscute până acum. Daca filosofii, poeţii şi propovăduitorii moralei din antichitate s-au aplecat asupra problemei: muncim pentru a trăi sau trăim pentru a munci, dilema pe care o auzim astăzi prea adesea se reduce la expresia: avem nevoie să consumăm pentru a [putea] trăi sau a trăi pentru a putea consuma? Adică dacă mai suntem în stare, şi mai simţim nevoia, de a separa viaţa de consum”[1]
Consumul este un obicei. Un obicei deseori reprezintă o povară, de care nu ne putem lepăda oricând. Zygmunt Bauman spune că un consumator nu trebuie să se dedice trup şi suflet unui anumit lucru, nimic nu trebuie să-l angajeze cu toată fiinţa, nicio nevoie nu trebuie satisfacută pe deplin şi nicio dorinţă considerată supremă. Şi cred că asta reprezintă adevarata libertate – să poţi să renunţi, oricând.
“Consumul cere timp – iată blestemul societăţii de consum, şi preocuparea majoră a negustorilor de bunuri de consum. Există o conexiune naturală între evoluţia spectaculoasă a lui “acum”, influenţată de tehnologia timpului comprimat, şi logica economiei de consum. În ceea ce o priveşte pe aceasta, satisfacţia consumatorului ar trebui să fie instantanee [...]”[2] Cu alte cuvinte, consumul ne omoară timpul, fie că suntem producători, fie că suntem doar consumatori. Producătorii se concentrează pe scurtarea timpului care însoţeşte consumul, ei doresc ca satisfacţia să ia sfârşit imediat după ce produsul a fost consumat, creând astfel o nevoie falsă de consum, bazată pe satisfacţii imediate. Este ca un fel de drog – “consum ca să mă simt bine”. Piaţa este plină de produse şi servicii ispititoare şi tentante care te fac nerăbdător, agitat şi febril până ajungi să gusti din ele. Unii încearcă să se comporte ca nişte homo oeconomicus veritabili şi se afundă în analiza costurilor şi a beneficiilor... Iar ispitele tot apar, şi timpul se tot scurge...
[1] Zygmunt Bauman, Globalizarea şi efectele ei sociale, Ed. Antet, 2005, Prahova, p.80
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu